La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, niște păsări călătoare.
Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă,
Ca nişte lanuri grele care fug,
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.
Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă,
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.
Destin – Demostene Botez
M-am trezit cu o acută durere de ani. Inima imi era la un capăt al drumului trupul la celălalt – ca într-un poem foarte cunoscut- aşa că mă vedeam … Continuă să citești bilant
Dacă m-ai chema, ar zvâcni
O mie de păsări în colivii;
O mie de uși s-ar da-n lături
Și s-ar umple văzduhul de păsări
Și – ca legătura de chei a pământului –
Ar zăngăni apele sub mâinile vântului
Și s-ar vesti dezghețul pretutindeni!
Izvoarele-ar căpăta călcâie și pinteni
Și-ar începe să călărească la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre și goale;
Sloiul albastru al singurătății s-ar sparge în hău –
Tu, dezghețul meu, soarele meu!
@Nina Cassian /Dezgheț
dan moldovan 