Femeia mea frumoasă ca scriptura, Nu-ţi cer nici coapsele, nici sânii şi nici gura, Ci sufletul răscopt ca o căpşună Cu mirosu-nţelept şi carnea bună Şi gândurile moi şi-adânci ca mierea După-amiezii, spre-a-mi spori puterea, Şi-ţi fac din fluturi pat, din rouă masă, Nelegiuit de alba mea mireasă, Şi-ţi născocesc din vorbe raiul dulce În care tinereţea ta să-şi culce, Când ziua-ţi cade tristă la picioare, Lacrima grea, strălimpede şi mare. Femeia mea frumoasă ca scriptura/ Emil Brumaru
Am fost. Dar ce am fost nu se mai vede:
o pulbere mi-acoperă obrazul
cu mii de straturi, peste zeci de chipuri
ce-ascunse timpul şi-ngropă talazul.
Mai sunt. Dar ce mai sunt nu-i lucru mare:
o broască ce-a fugit din broscărie
şi înţelege, tot săltând spre zare,
că nu-i chiar moartă, însă nici chiar vie.
Rămân doar întrebări şi vagi speranţe:
cam în ce chip m-oi aşeza-n final?
orăcăind oraculare stanţe?
sau revenind în iazul ancestral?
Trecut, prezent, viitor – José Saramago
El cuprinse, dulce, sânul ei,
greu, puternic, și-i răpuse gura
cu sărutul lui – iar langă ei
arborii iși prelungeau făptura
în amurgul limpede căzând,
în răcori de aur și de vânt…
Și își cunoscură-atunci dintâi
gustul și mireasma, și-și simțiră
de la creștet până la călcâi,
trupul, cum tresare și se miră.
Și apusu-i bântuia, plecând,
cu văpăi de aur și de vânt…
Și țipau și păsările-n cer.
Mana ei îi pâlpâia pe umăr.
Sta în lume cuplul lor stingher
iar, în jur, perechi fără de număr –
și-i împodobea pe rând, pe rând,
dragostea, cu aur și cu vânt…
El cuprinse, dulce, sânul ei – Nina Cassian
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, niște păsări călătoare.
Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă,
Ca nişte lanuri grele care fug,
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.
Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă,
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.
Destin – Demostene Botez
Cântec-descântec… De alb să mă vindec, De negru să mă vindec… Albă mi-i noaptea ce pleacă şi vine, albă-i femeia de lângă mine; albu-i văzduhul pe care-l respir, … Continuă să citești Alb si negru
Ioana Maria, era o seară umedă de Februarie când ți-am spus: vreau să merg cu tine pe străzi și vreau să-ți dau o floare. Așa a început, orașul în … Continuă să citești Era o seară umedă de Februarie
Iubito-mbogăţeşte-ţi cântăreţul, Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul, Şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul, Dumbrava, cerbii, trestia şi veacul. Cum stăm în faţa toamnei, muţi, Sporeşte-mi inima cu-o … Continuă să citești Vară de noiembrie
