Destin

La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, niște păsări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă,
Ca nişte lanuri grele care fug,
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă,
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.


DestinDemostene Botez

2 gânduri despre “Destin

  1. În desișul pădurii, printre înalții stejari,
    Razele de lumină, ca de un zid, sunt oprite,
    Doar ciutele cu ochi adânci, negri și mari,
    Singure – mai pot fi zărite…
    În această sălbăticie, nu-i niciun drum,
    Zilele și nopțile trec grăbite întruna,
    Pierzându-se-n uitare, ca într-un fum,
    Deasupra stând veșnică numai luna;
    Ochiul ei magic pare c-ar purta un destin,
    În toate locurile acestea,
    Închizându-se treptat, pentru ca, apoi,
    să se deschidă din plin,
    Poleindu-și în argint toată zestrea !

    Copyright @ A. Răduț / 2021 / din vol.” Alte lumi”

    Această planetă minunată – Pământul – este casa noastră, e destinul nostru etern.
    Gânduri bune, domnule Moldovan, cu multă sănătate !
    AR

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s