La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, niște păsări călătoare.
Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă,
Ca nişte lanuri grele care fug,
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.
Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă,
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.
Destin – Demostene Botez
Cântec-descântec… De alb să mă vindec, De negru să mă vindec… Albă mi-i noaptea ce pleacă şi vine, albă-i femeia de lângă mine; albu-i văzduhul pe care-l respir, … Continuă să citești Alb si negru
Ioana Maria, era o seară umedă de Februarie când ți-am spus: vreau să merg cu tine pe străzi și vreau să-ți dau o floare. Așa a început, orașul în … Continuă să citești Era o seară umedă de Februarie
Iubito-mbogăţeşte-ţi cântăreţul, Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul, Şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul, Dumbrava, cerbii, trestia şi veacul. Cum stăm în faţa toamnei, muţi, Sporeşte-mi inima cu-o … Continuă să citești Vară de noiembrie
Acuma cintecul s-a sfirsit. Nu stiu de-i bine ori rau. Din frunze-am cintat. Dumnezeu, linga mine stind, mi-a soptit. De fapt nu era Dumnezeu, era pom. Si citeodata-avea glas de … Continuă să citești Acuma cântecul s-a sfârsit
Nu cu de-a sila şi nu de boală, Vino, străino, la mine-n poală, Ca să-ţi priască, măcar o noapte, Lascivitatea coapselor coapte, Mult prea stârnite de fierbinţeală – Dragoste … Continuă să citești Frunze
