Autor: dan moldovan

Femeia mea frumoasă ca scriptura

DSC01922

Femeia mea frumoasă ca scriptura,
Nu-ţi cer nici coapsele, nici sânii şi nici gura,

Ci sufletul răscopt ca o căpşună
Cu mirosu-nţelept şi carnea bună

Şi gândurile moi şi-adânci ca mierea
După-amiezii, spre-a-mi spori puterea,

Şi-ţi fac din fluturi pat, din rouă masă,
Nelegiuit de alba mea mireasă,

Şi-ţi născocesc din vorbe raiul dulce
În care tinereţea ta să-şi culce,

Când ziua-ţi cade tristă la picioare,
Lacrima grea, strălimpede şi mare.


Femeia mea frumoasă ca scriptura/ Emil Brumaru






Trecut, prezent, viitor – José Saramago

dsc01956_34793559265_omica

Am fost. Dar ce am fost nu se mai vede:
o pulbere mi-acoperă obrazul
cu mii de straturi, peste zeci de chipuri
ce-ascunse timpul şi-ngropă talazul.

Mai sunt. Dar ce mai sunt nu-i lucru mare:
o broască ce-a fugit din broscărie
şi înţelege, tot săltând spre zare,
că nu-i chiar moartă, însă nici chiar vie.

Rămân doar întrebări şi vagi speranţe:
cam în ce chip m-oi aşeza-n final?
orăcăind oraculare stanţe?
sau revenind în iazul ancestral?


Trecut, prezent, viitor José Saramago

El cuprinse, dulce, sânul ei

dsc01916-1

El cuprinse, dulce, sânul ei,
greu, puternic, și-i răpuse gura
cu sărutul lui – iar langă ei
arborii iși prelungeau făptura
în amurgul limpede căzând,
în răcori de aur și de vânt…

Și își cunoscură-atunci dintâi
gustul și mireasma, și-și simțiră
de la creștet până la călcâi,
trupul, cum tresare și se miră.
Și apusu-i bântuia, plecând,
cu văpăi de aur și de vânt…

Și țipau și păsările-n cer.
Mana ei îi pâlpâia pe umăr.
Sta în lume cuplul lor stingher
iar, în jur, perechi fără de număr –
și-i împodobea pe rând, pe rând,
dragostea, cu aur și cu vânt…

El cuprinse, dulce, sânul ei Nina Cassian

Destin

La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, niște păsări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă,
Ca nişte lanuri grele care fug,
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă,
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.


DestinDemostene Botez