Flori

Actor

Joc într-o piesa cu un singur personaj fără spectatori, doar cu un nor cenusiu deasupra capului și un zâmbet tâmp atârnat undeva neglijent, ca decor. Caut cuvântul ăla care sa …

Amintiri

 

Femeie ce ai coborât de la munte
într-o noapte când eram amândoi părăsiți
aveai o tristețe ștampilată pe frunte
de departe păream oarecum fericiți
te revăd iar și iar cum intri-n poveste
scuturată de ani parca-a fost chiar aseară
amintirile mă poartă spre arii celeste
rămâi pentru mine o perpetuă vară
și zâmbetul tău traversat de regrete
mă doare acum când mă scutur de toamnă
femeie cu suflet din alte planete
rămâi pentru mine o perpetuă rană.

@Rareș Pintea/ Amintiri

Cu toamna în odaie

Cu toamna în odaie

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
„Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă…

A intrat…
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…

Cu toamna în odaie/ Ion Minulescu

Trecut, prezent, viitor – José Saramago

Am fost. Dar ce am fost nu se mai vede:
o pulbere mi-acoperă obrazul
cu mii de straturi, peste zeci de chipuri
ce-ascunse timpul şi-ngropă talazul.

Mai sunt. Dar ce mai sunt nu-i lucru mare:
o broască ce-a fugit din broscărie
şi înţelege, tot săltând spre zare,
că nu-i chiar moartă, însă nici chiar vie.

Rămân doar întrebări şi vagi speranţe:
cam în ce chip m-oi aşeza-n final?
orăcăind oraculare stanţe?
sau revenind în iazul ancestral?

Trecut, prezent, viitor – José Saramago

El cuprinse, dulce, sânul ei

El cuprinse, dulce, sânul ei,
greu, puternic, și-i răpuse gura
cu sărutul lui – iar langă ei
arborii iși prelungeau făptura
în amurgul limpede căzând,
în răcori de aur și de vânt…

Și își cunoscură-atunci dintâi
gustul și mireasma, și-și simțiră
de la creștet până la călcâi,
trupul, cum tresare și se miră.
Și apusu-i bântuia, plecând,
cu văpăi de aur și de vânt…

Și țipau și păsările-n cer.
Mana ei îi pâlpâia pe umăr.
Sta în lume cuplul lor stingher
iar, în jur, perechi fără de număr –
și-i împodobea pe rând, pe rând,
dragostea, cu aur și cu vânt…

El cuprinse, dulce, sânul ei – Nina Cassian

Alb si negru

    Cântec-descântec… De alb să mă vindec, De negru să mă vindec… Albă mi-i noaptea ce pleacă şi vine, albă-i femeia de lângă mine; albu-i văzduhul pe care-l respir, …

Vară de noiembrie

Iubito-mbogăţeşte-ţi cântăreţul, Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul, Şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul, Dumbrava, cerbii, trestia şi veacul. Cum stăm în faţa toamnei, muţi, Sporeşte-mi inima cu-o …

Acuma cântecul s-a sfârsit

Acuma cintecul s-a sfirsit. Nu stiu de-i bine ori rau. Din frunze-am cintat. Dumnezeu, linga mine stind, mi-a soptit. De fapt nu era Dumnezeu, era pom. Si citeodata-avea glas de …

Frunze

  Nu cu de-a sila şi nu de boală, Vino, străino, la mine-n poală, Ca să-ţi priască, măcar o noapte, Lascivitatea coapselor coapte, Mult prea stârnite de fierbinţeală – Dragoste …