După cum m-am lăudat deja, zilele trecute am fost la Săcălaia şi am văzut renumitul lac al ştiucilor. Pentru cei care nu ştiu, Lacul Ştiucilor de cca 26 ha luciu de apă şi zona limitrofă umedă cu stufăriş, cca 100 ha, constituie un ecosistem interesant protejat, formând o rezervaţia naturală, cunoscută în ţară şi în străinătate.
Conform SOR, pe arealul rezervaţiei au fost identificate cca 100 specii de păsări, dintre care 30 sunt specii acvatice ori dependente de zone umede. O parte dintre acestea cuibăresc în stufărişul adiacent lacului iar altele sunt doar musafiri în drumul lor spre alte destinaţii. Personal am văzut doar câteva dintre păsările din rezervaţie: raţa mare, raţa cu cap castaniu, găinuşa de baltă, stârcul cenuşiu, lacăr de stuf şi eretele de stuf dar corul magnific al vieţuitoarelor ascunse în marea de stuf îmi dă fiori şi acum, numai când îmi amintesc. Nu pot să nu-mi imaginez cum se aude concertul de pe lac la ceasul îngânării zilei cu noaptea ori la ora când prima rază de soare încearcă timidă să străpungă bariera de stuf. Trebuie să fie o minunăţie!
Lacul, se pare cel mai adânc din ţară dintre lacurile interioare cu apă dulce, ajunge până la 10 m iar poveştile localnicilor despre monştri subacvatici, somni de sute de kile ori ştiuci cât un adolescent practicant de sporturi de echipă, te lasă cu gura căscată. Şi nu sunt doar relatările pescarilor ci şi ale celor care citează scafandrii care au cercetat lacul cu ani în urmă şi care după îndeplinirea misiunii au rămas zile întregi cu o privire de animal hăituit, conversând mai mult prin semne ce indicau dimensiuni decât prin cuvinte.
Spuneam că zona este cunoscută în ţară, mai ales printre pescari şi ornitologi, aşa că voi aminti că recent, aici s-a desfăşurat Concursul naţional de pescuit al Jandarmeriei dar şi faptul că un tip din SUA a auzit de ştiucile de la Săcălaia, aşa că şi-a luat sculele şi a aterizat pe lac cu mare având, ce-i drept fără nici un rezultat. De unde se poate concluziona că ştiucile noastre sunt mai patrioate decât mulţi dintre bărbaţii politici ai sărmanei noastre ţări, după cum s-a putut observa recent prin dezvăluirile Wikileaks.
Atât despre rezervaţia în sine, date suplimentare găsiţi cu siguranţă pe net.
Lacul este administrat de AJVPS Cluj iar turistul, dornic să petreacă cel puţin o noapte pe malul lui şi să audă ştiucile plescăind cu coada în apă, pot inopta la cabana de pe mal pentru rezonabila sumă de 40 lei camera cu două paturi. Dacă vine cu microbuzul din Cluj, mai plăteşte 18 lei dus-întors, aşa că până la suma de 50 de lei poate să-şi satisfacă şi alte pofte trupeşti. Din noiembrie 2010, cabana este administrată de fam Bob, pensionari simpatici şi săritori care îţi vor face şederea aici plăcută. Poţi face o plimbare cu barca, poţi număra păsările de pe lac, dacă ai noroc poţi vedea cum eretele se luptă cu vreo nefericită de pasăre ce face parte din meniul zilnic sau te poţi îmbăta de cromatica dimineţii ori a înserării, când toate se reflectă magnific în apă şi par mai frumoase decât cuvintele, sunt pur şi simplu ca speranţele muritorilor de rând.
Nu trebuie neglijată nici opţiunea de a vizita Mănăstirea Nicula din apropiere sau Comuna Sic, unde se pare că se conservă remarcabil un fragment original al culturii maghiare tradiţionale din Ardeal.
După atâtea poveşti, câteva poze, nu?
Cum orice poveste are şi o parte întunecată, fără să vreau am descoperit-o şi la Săcălaia:
O mână inconştientă a aprins câteva ha de stuf dinspre Sic, zona ce intră în componenţa ecosistemului în discuţie. Pârjolul a distrus nu numai stuful, care se regenerează, dar şi cuiburile păsărilor şi cu siguranţă o mulţime de vieţuitoare mai mari ori mai mici care contribuie sublim dar inconştient la echilibrul ecologic al arealului protejat. Şi asta, în ciuda faptului că pe indicatorul care atenţionează despre existenţa zonei protejate, prima interdicţie menţionată se referă la incendierea stufului. Mai mult, am sesizat tendinţa de a transforma aria incendiată în groapă de gunoi, oameni răi aruncând deja acolo ambalaje , gunoi menajer şi anvelope de tractor. Sper că autorităţile locale nu vor permite o astfel de evoluţie a ecosistemului protejat de la Săcălaia.
Voila:
O să închei într-o notă optimistă fiindcă anotimpul pe care îl parcurgem este totuşi unul al regenerării şi al reînvierii, recomandând tuturor o plimbare la Săcălaia, fie pentru a pescui, fie pentru a fotografia, fie şi doar pentru a iubi.