Pare greu de crezut dar pe lângă zidurile cenuşii ale blocurilor poţi întâlni flori adevărate, semn că oameni frumoşi locuiesc acolo.
Etichetă: flori
La vânătoare de maci
Mi-am propus să fac o tură foto dedicată macilor, aşa că m-am înarmat cu cele necesare şi am plecat în căutarea acestor frumoase flori, însoţit de trei companioni, începători în ale fotografiei.
Ştiam de anul trecut un loc cu o mulţime de maci, motiv pentru care am luat direcţia satului Filea dar surpriză… nici urmă de maci. Drumul… ce sa zic, sub orice critică, tot o groapă şi-un hârtop de îmi venea să plâng de mila bietei maşini.
Aşa că nu am întors, ci am mers tot înainte în speranţa gasirii unui drum mai bun, pe care l-am aflat după o vreme- drumul ce duce la Băişoara.
Aici am găsit şi macii mult râvniţi, din păcate era deja ora 12 iar roşul aprins al florilor mi-a dat mare bătaie de cap.
Iată ce a ieşit din această tură foto: