Transfigurare

Transfigurare

Nici gândurile voastre, nici florile nu-mi spun,
Nici negurile toamnei, că sunt ieșit din minte –
Ci numai mie-mi pare mereu că sunt nebun,
De vreme ce-mi prind viața și moartea în cuvinte.

Ard in lumina zilei de parcă uit că n-am
Decât un drum prin iarbă, un singur drum și-o poartă
Prin care voi pătrunde ca luna-ncet prin geam,
Sau liniștea din sălcii rotind în Marea Moartă.

Mă bucur când mai trece un an și-un anotimp,
Când prin oglinzi străine îmi rătăcește chipul,
Și iar mi-aduce vremea același dor să-mi schimb
Inelul meu cu-al mării ce l-a-ngropat nisipul.

Trăiesc mai mult cu roua câmpiilor, mai mult
Ca pasărea pădurii și poate că mi-e bine:
Văd ridicată steaua de-al cărei semn ascult,
Văd risipită ora de plumb din care vine.

De-acum e dimineață pe cer ca un surâs
Pe fața răvășită. De-acum e aurora …
Stau și-mi gravez în suflet ca-ntr-un mărgean deschis,
Cu litere tăcute, speranța tuturora.

A.E. Baconsky / Transfigurare

Publicitate

2 gânduri despre “Transfigurare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s