elegie


elegie

Am uitat demult cum arăţi,
Dar poate ochii îţi erau albăstrii,
Părul aprins ca pădurile toamna,
Mâinile mici şi viorii.

Am uitat demult cum vorbeşti,
Dar parcă aveai glasul scăzut;
Mai aud, ca prin vis, o vioară
Îngânând în trecut.

Am uitat cu totul de tine,
Doar un nume rotund mi-amintesc.
Doar obrazul, prea tânăr, pufos
Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.

Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă
Dac-ai murit, dacă trăieşti…
Doar o ciudă smintită mă zbuciumă.
Creşti din zăpezi şi mătasă.

Zaharia Stancu/ Elegie

Anunțuri

4 gânduri despre “elegie

  1. Martie infinit

    Aş vrea să-ţi mângâi chipul cu o frezie îmbobocită
    Şi ochii cu un trandafir purpuriu,
    Căci inima ta în pieptu-mi se zbate rănită,
    Când ne găsim depărtaţi, într-un târziu, amândoi…
    Când te sărut, părul în gingaşe tulipe
    Petalele-şi deschid, ca un soare-n amurg,
    Şi tu ştii că inima mea nu-şi poate minte
    Dorul ce-şi cheamă-napoi toate apele ce îl curg.
    Ziua de azi, iubito, nu-ţi aparţine,
    Nici luna întreagă nu-ţi poate,
    Iubirea nu poate sta închisă-ntr-o dată,
    Ea-i ca un vis cald, nesfârşit !
    Priveşte-mă în ochi şi vei înţelege,
    Lasă-ţi capul pe pieptul meu şi rămâi
    Să asculţi cum ea încet îţi şopteşte
    Că e aici, de atunci, când ţi-am sărutat fruntea întâi.

    © Alexandru Răduţ, 2017

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s