Ruine


Ruine
Ruine

Murim… ca mâine

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare…

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atata vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celalalt – şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.

@Magda Isanos

Anunțuri