Portret de mamă raţă
După vreo trei zile de încercări mai mult sau mai puţin nereuşite, iată că am ajuns să-i fac acestei simpatice zburătoare, o poză apropiată de ceea ce se cheamă portret.
Acum să nu vă imaginaţi că poza a fost făcută în mijlocul sălbăticiei şi am devenit peste noapte super fotograf. Nu, doamna raţă îşi duce traiul pe Lacul Gheorgheni, este proaspătă mămică şi nu intenţionează să intenteze vreun proces privind custodia bobocilor, deşi ar fi un subiect numai bun de vândut pe bani grei.
Dacă tot am ajuns să vorbesc despre lacuri parcă mă mănâncă tastatura să zic vreo două şi despre balta în care se scaldă istoria românilor. Ca prin minune românii şi-au pus în cap să termine un tronson de autostradă cu orice preţ, chiar şi dacă asfaltul nostru de doi bani, pe care îl spală prima ploaie mai sănătoasă ar urma să acopere şi să distrugă iremediabil situri arheologice de peste un mileniu.
Dacă pentru alţii o mie de ani nu sunt un capăt de ţară, pentru români perioada dintre retragerea aureliană şi cronicile vecinilor din jurul anului 1000 nu este tocmai bine documentată, oferind unora prilejul să susţină tot felul de speculaţii. Acum dacă s-au găsit vestigii importante, adică o întreagă aşezare plus o necropolă şi tot ceea ce presupune asta pentru arheologi şi istorici, ne-a apucat brusc hărnicia şi musai e să betonăm totul în două săptămâni.
Deşi toate societăţile care au parcurs milenii de istorie ca identităţi au avut ca preocupare de prim rang cultul strămoşilor împletit cu grija faşă de noile generaţii, astfel încât ceea ce i-a definit şi individualizat să se transmită fără întrerupere atât propriei conştiinţe colectivei, cât şi celor învecinate iată că noi, de ani buni, încălcăm regulat aceste principii.
Dar cum poate cineva să-şi respecte strămoşii de acum un mileniu sau două când nu-şi respecţi părinţii sau bunicii, chinuindu-le ultimele zile prin ajustarea pensiilor, reducerea drastică a accesului la servicii de sănătate şi alte măsuri de această factură ?
Se pierde din vedere un lucru atât de simplu încât practic este ignorat: o ţară estre transmisă din generaţie în generaţie, pe nesimţite, cu bune şi rele. Dacă înaintaşii noştri nu o transmiteau generaţiilor care i-au urmat, noi nu aveam acum ce conduce, ce fura, ce ignora, ce dispreţui, ce vinde.
Din acest motiv asfaltarea electorală trebuie să înceteze sau să se reproiecteze sau să se amâne până când ultima fărâmă de istorie nu va fi trecut în linişte prin mâinile specialiştilor.
Nici nu are importanţă dacă cei îngropaţi de tineri, aşa cum rezultă din dentiţia scoasă la iveală de autostradari, au fost români, unguri, slavi, mongoli sau mai ştiu eu ce neam. Construindu-şi aşezări stabile pe traseul viitoarei autostrăzi româneşti a Soarelui ei au stăpânit o clipă acel pământ, pe care l-au denumit poate ţară şi astfel, au cotribuit la transmiterea lui spre noi, cei nerecunoscători faţă de strămoşi dar atât de flexibili faţă de toţi ceilalţi.
Şi astfel v-am istorisit cum am reuşit să o pozez pe răţuşca cea frumoasă. 
Cind a fost dragat lacul dein Gheorgheni pentru a fi amenajat asa cum este acum,au aparut o gramada de obiecte vechi,monede si alte chestii.Nu odata am intrat pina la briu in namolul ala -cu sansa de a o incasa zdravan acasa-pentru a recupera obiectele care apareau.Stateam la pinda impreuna cu cei de la Muzeul de IstorieUrmau si celelalte,dar s-a incheiat pe motiv de…economie de combustibil.Incepuse deja perioada urita.Sint multe vestigii pe teritoriul tarii.Probabil ii asteptam pe “vinatorii” de dincolo cu scule specializate sa le recupereze.Prin Trascau,pietrele de hotar sint cruci celtice.Ce noroc pe frumoasa ratusca ca lacul a fost,mai demult,populat su peste si acum are cu ce sa-si creasca bobocii.
Nu stiam povestea lacului nici despre crucile celtice din zona Trascaului. Mare dreptate ai cand afirmi ca avem multe vestigii dar nu avem ochi, timp si resurse pentru ele. Pacat.
M-ati facut curioasa… Si crucile din Vartop, cele de hotar au o forma mai speciala… si sunt chiar multe. Or fi model celtic? Caut fotografii si o sa solicit lamuriri
Mi-a placut mult articolul tau, faina alunecare in lacul gandurilor… Multe sunt ingropate sub betoane… am inteles ca in Cipariu fusese un cimitir roman, apoi Catacombele Clujului au fost betonate toate, In Paris si alte orase se fac bani grei din vizitarea lor… si sunt sute de exemple de felul acesta.
In alte tari doua pietre romane aranjate frumos sunt semnalizate ca vestigii de la zeci de kilometri si se face un turism nebun pe seama lor. La noi… ca la nimeni. Le tratam ca pe ceva obisnuit, sau mai bine le ingropam, sa nu ne mai dea bataie de cap.
No, m-ai pornit …
da, sa le ingropam, sa le betonam chiar si sa scapam de o grija.
si eu am admirat mama rata si pe bobocii ei chiar marti cand am trecut pe langa lac
ei, nu am fost atent ca te pozam si pe tine.
data viitoare
O sa fiu cu ochii in 4.
am pozat si eu ratustele azi, sa te uiti la mine ca o sa pun poze
nu te-am vazut pe acolo 
azi am fost dupa oua incondeiate.
promit ca o sa ma uit!